#WelcomeToMyStudio – Atenție la șosete! Interviu cu Bogdan Voiculescu, fondatorul Madam Mitza by Alina Aliman, May 4, 2017

Ai fi crezut, probabil, ca și mine, că, atunci când dai peste un brand care se numește Madam Mitza, vei găsi o tipă simpatică și pusă pe glume în spatele lui. Ba chiar și mai mult, când la Madam Mitza în atelier este vorba despre șosete colorate, cu buline, dungi și imprimeuri cu lăbuțe de pisică, te aștepți să dai peste o domnișoară boemă, cu plete în vânt și o bicicletă cu flori la intrare. Surpriză! Fondatorul Madam Mitza este un băiat. Unul foarte simpatic și haios, care s-a gândit că… „femeile sunt cele mai importante în viaţă unui bărbat. Şi tot ele aleg şosetele pentru ei”, spune Bogdan Voiculescu. Așa a apărut brandul Madam Mitza. Și da, uneori se pare că niște clienți fac aceeași greșeală: ar vrea să vorbească, la telefon, cu doamna Mitza…

De ce şosete?

Pentru că fac parte din viaţă noastră. Şi pentru ca viaţa noastră să fie mai fericită, atunci este musai că ele să fie colorate. O şosetă colorată pe picior = un zâmbet, o privire, o atitudine în plus la adresa purtătorului.

De ce Madam Mitza?

Pentru că Mița Biciclista a fost un icon al vremurilor bune ale Bucureştilor şi pentru că Madam este o formă politicoasă prin care te adresezi unei femei (zâmbește).

Câte modele de şosete faceţi şi care sunt cele mai vândute?

În momentul de faţă avem în portofoliu un număr de 28 modele. Până la sfârşitul anului 2017 ne-am propus să realizăm încă opt modele noi, împărţite în două colecţii. Cele mai vândute modele, all time, sunt MUSTĂŢILE, în toate cele patru variante de culori. Urmează modelul DUNGI COLORATE şi LĂBUȚE DE PISICĂ.

De unde vine inspiraţia pentru modelele de pe şosete?

Din experienţa de viaţă, luată zi cu zi, a celor care conduc afacerea, Bogdan şi Andreea. Dar ne inspirăm şi din noile trend-uri fashion, noile tendinţe coloristice, din feedback-urile clienţilor şi ideile colaboratorilor.

Care a fost cea mai amuzantă întâmplare legată de şosete?

O poveste haioasă a fost atunci când Adela (fetiţa lui Bogdan şi a Andreei – n. red), la un târg unde era prezent brandul Madam Mitza, a început să se plimbe printre expozanţi şi vizitatori, spunându-le tuturor că la standul Madam Mitza poţi pune mâna pe şosete (produse) şi primeşti şi bon fiscal. A fost tare amuzant! Fiecare cumpărator are, de altfel, o poveste aparte. Și cele mai multe le afli la târguri, când interacţionezi direct cu toți clienții.

Care a fost cea mai îndepărtată stradă pe unde s-au plimbat şosetele Madam Mitza?

Cu siguranţă au ajuns pe o stradă de pe continentul australian. Cu escală prin Sri Lanka. Au mai fost câteva care au ajuns prin Spania şi Olanda.

De ce Bogdan Voiculescu a ales să facă un business care se adresa mai întâi femeilor? Cum a început povestea antreprenoriatului tău?

Pentru că Bogdan Voiculescu crede că femeile sunt cele mai importante în viaţă unui bărbat. Şi tot ele aleg şosetele pentru ei (zâmbește). Este o poveste lungă, de altfel. Antreprenoriatul meu a început undeva în anul 2003. Făceam pe atunci design şi web design. Cu anii am căpătat ceva experienţă de om care deţine un SRL sau chiar două. Am învăţat ce înseamnă să ai clienţi, comenzi, contabilitate şi ANAF. Dar ce să vezi? În 2015, parcă dintr-un click, s-a născut Madam Mitza, ideea şi punerea ei în practică.

Ce urmează pentru brandul Madam Mitza?

Urmează cu siguranţă noi modele şi marketing în forţă. Ne gândim serios să lărgim plaja de produse Madam Mitza. Dar asta pentru 2018.

Care e perechea ta preferată de şosete?

Un model nou, realizat în 2017 la început, ce se numeşte RACHETĂ.

De unde le putem comanda?

Şosetele se pot comandă direct de pe website (www.madammitza.com) unde se pot plăti ramburs sau cu cardul online. Se mai pot achiziţiona direct de la noi de la sediu, la fel cash sau card, din str. Nehoiasi nr. 26. Şosetele noastre le puteţi găsi şi în reţeaua de magazine Cărtureşti, în magazinul SOLIS din Piatra Neamţ, în magazinele PEGAS.

Sursa: ‘A List Magazine by Andreea Esca